Dacii foloseau intr un mod unic procedee terapeutice regasite in medicina traditionala straveche de pe intregul

ETNOIATRIA la Daci

cercetarea aspectelor terapeutice taranesti autohtone este mai jos prezentata de terapeuti romani pasionați iar în a doua parte a prezentarii este propusa viziunea comparativa cu istoria medicala traditionala a tratamentelor similare din diferitele traditii din intreaga lume.

Oamenii care au locuit teritoriul tarii noastre, Romania, înainte denumita Dacia, (nume izbitor de asemănător cu termenul sanskrit „Daksha”) din cele mai vechi timpuri, respectiv inca din neolitic,

au descoperit si folosit pentru diverse afectiuni, pe langa alte metode (cu o larga dezvoltare, ca fitoterapia) si unele tehnici bioenergetice care dovedindu-se eficiente, au devenit proprii, impamantenite ulterior incepand din neolitic, epoca bronzului si a fierului.

Unele dintre aceste tehnici si metode (ritualuri insotite de fumigatii, incantatii magice) similare cu cele din medicina extrem orientala, au ajuns pana in zilele noastre, pastrandu-se mai ales la sate si indeosebi in creierul muntilor.

Ele reprezinta vestigii valoroase pentru un tezaur terapeutic national, extrem de pretios, foarte putin studiat sub aspect stiintific, teoretic si practic, in parte pe cale de disparitie.

Astfel intre aceste tehnici, unele similare celor de acupunctura, se remarca sangerarea realizata prin incizii cu un obiect ascutit, sterilizat la flacara.

Aceste incizii se practicau la urechi de pilda, deci ar fi o varianta straveche de auriculo-terapie sau sub limba in caz de icter sau pentru hepatita pe locuri corespunzatoare punctelor de acupunctura folosite curent pentru aceste afectiuni.

Asemenea practici au fost efectuate in Muntenia si Dobrogea.

Rezultatele se semnaleaza ca fiind rapide ca efect si de lunga durata (dupa relatarile unor bolnavi tratati). Ceea ce este important de semnalat, procedeul nu necesita repetitii, el practicandu-se o singura data si maximum de noua ori, fiind urmat de ingerarea unor bauturi sau mancaruri recomandate in acest scop.

Ca efecte, aceste procedee par superioare și astazi unor tratamente actuale.

In Bucovina si Moldova in cazuri de lipotimie, gastralgie, varsaturi, crampe abdominale, greturi si disconfort, unele din simptomele amintite, dupa mese mai copioase, se aplica presopunctura,

mai bine zis un masaj energetic cu o stimulare forte,

procedeu asemanator celor din tehnica japoneza de reanimare Koatsu a manevrelor folosite in metoda traditionala extrem-orientala Do-In.

Aceste masaje se efectueaza pe antebrat de la articulatia pumnului cam 10-15 cm. In sus pe radius-cubitus cu otet pana aproape de durere si pana la descongestionarea unor zone de plenitudine, „galme“, aflate pe meridianele de acupunctura Intestin Subtire (pe cubitus), Intestin Gros (pe radius).

Aceste zone sunt folosite inainte de practicarea masajului pentru diagnosticarea bioenergetica empirica, in vederea masajului corespunzator, ele fiind situate pe laturile mainii precum s-a amintit: pe zona mediana a fetii posterioare (interne) si anterioare (externe) a antebratului, se aplica acelasi procedeu de masaj dar cu o intensitate redusa pentru „linistire”.

Aceste trasee de masaj (masate) corespund meridianului Trei Focare ( traseul acestui meridian energetic de la nivelul antebratului) si respectiv Pericard ( fata interna a antebratului ), meridiane folosite de altfel, in tratamentul acupunctural modern al afectiunilor amintite.

Procedeul se incheie la cap, cu masajul tamplelor, a fruntii si sub cloasonul nazal, ce se maseaza usor cu otet favorizand mirosul acestuia.

Vedem deci ca, concomitent cu acest masaj se foloseste si aromaterapia pentru stimulare si echilibrare.

Asemanator tratamentului traditional stravechi chinez cu coarne (de vita, ca ventuze) din zona Buzaului si a Vrancei, unele persoane practicau ventuze pe locuri sangerande prin incizie in zone cu congestii, indeosebi pe spate.

Aceasta metoda se aplica in afectiuni acute cauzate indeosebi de actiuni nocive ale agentilor externi: frig, caldura, umezeala, vant.

In general nu este vorba de preluari de informatii din tehnici traditionale extrem orientale, dat fiind si dificultatea enorma de comunicare din timpurile stravechi intre zone foarte indepartate, ci de dezvoltare in paralel a unor metode si tehnici proprii, autohtone, corespunzatoare structurii psiho-fizice si specialitatii populatiilor de pe teritoriul tarii noastre.

Aceste tehnici si metode s-au transmis de-a lungul timpului constituind un specific al medicinii populare autohtone.

—–

Această formă de terapie este folosită de mii de ani în China, India, Orientul mijlociu, Grecia antică, Egipt. S-a dovedit foarte eficace de-a lungul timpului.
La început se aplica folosind coarne de vită, și era numită terapie cu corn. Presiunea negativă din interior se realiza cu ajutorul unei flăcări. Metoda era folosită în principal pentru a extrage puroi și sânge în tratamentul furunculului.
Altă metodă era tăierea vârfului cornului de vacă după care se extrăgea aerul din interior cu gura. Metoda mai este folosită și în ziua de azi în multe țări din Africa pentru tratarea furunculului și al carbunculului, sau pentru a extrage diferite tipuri de otravă.
Mai târziu a fost folosită ca metodă auxiliară în chirurgia tradițională Chinezească. Apoi s-a descoperit că se poate folosi și în tratarea altor boli, devenind o metodă de tratament de sine stătoare.

O ziclă veche Chinezească spune:

”Acupunctura și ventuzele, vindecă mai mult de jumătate din boli”.

În 1950 efectele terapeutice ale tratamentului cu vacuum au fost demonstrate de cercetări făcute de Co-Research din China și acupuncturiști din fosta URSS, fiind recunoscută oficial ca metodă de tratament, și introdusă în spitalele din China, lucru care a contribuit la dezvoltarea acestei metode de tratament.

———
Egiptenii antici au fost primii care au folosit terapia cu vacuum în mod frecvent și sistematic.
———
Ebers papyrus, cartea de medicină care se crede că este cea mai veche din lume, scrisă în 1550 Î.H

descrie folosirea terapiei cu vacuum umedă(sângerarea), ca fiind folosită pentru a extrage din corp ceea ce nu își are locul acolo.
———-
Hippocrates și Galenus erau de asemenea mari susținători ai acestei metode și îi criticau pe acei doctori care nu foloseau acest tip de terapie.
———–
Herodot (430 Î.H) spune că Egiptenii foloseau terapia cu vacuum umedă pentru a extrage materia străină din corp, pentru a reduce durerea, inflamațiile, a întării un stomac slab, a scăpa de amețeli și multe altele.
————
La evrei, Rabinul șef al Egiptului, Moshe Ben Maimin (Rambam 1135-1204)
a făcut referire la acest tip de terapie în cartea de medicină
Mishma Thora – Hilchot Deot, capitolul 4.

În acest capitol era vorba despre cum să ne păstrăm mintea și corpul sănătos.

”Viața este sânge”.

În medicina Talmudului sângele joacă un rol negativ.
Cele mai multe boli apar din sânge, deci sângele nu poate fi considerat un remediu, dar terapia cu vacuum umedă (sângerarea) este recomandată ca metodă de tratament.

———

În lumea arabă, este cunoscută sub denumirea de Al-Hijama ceea ce înseamnă ”a reduce la dimensiunea inițială” sau ” a reduce din volum”.

A fost folosită des de-a lungul istoriei. Chiar și Profetul Mohamed se spunea că folosea și susținea această metodă.

În cartea ”Healing with the Medicine of the Prophet” scrisă de Imam Ibn Al-Qayyim, un student al lui Hadith, care a trăit în Damasc(1292-1350),

terapia cu vacuum este prescrisă ca metodă de tratament pentru nenumărate boli.

Terapia cu vacuum a fost folosită cu succes până în secolul 19 nu numai în practica privată dar și în spitale.

În secolul 19 descoperirile din domeniul farmaceutic au dus încet încet la uitarea vechilor metode de tratament printre care și terapia cu vacuum în lumea occidentală, metode care s-au demonstrat de-a lungul timpului că sunt eficiente, dar nu acționau la fel de repede și cu efecte specifice.

Terapia cu vacuum a fost readusă la viață de multe ori după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când echipamentele medicale și medicamentele se găseau foarte rar sau deloc, lucru care confirmă din nou eficacitatea acestei metode de tratament.

În perioadele de prosperitate a fost uitată, deși este o metodă sigură de tratament.

Poate fi folosită singură sau în combinație cu alte metode de tratament, fie ele complementare, alternative sau chiar medicină modernă.

De-a lungul istoriei terapia cu vacuum a fost discreditată datorită folosirii necorespunzătoare și exagerate.

Școli și stiluri

Terapiile cu vacuum diferă de la o școală la alta, nu numai prin metodologie dar și prin punctele lor de vedere.

Este greșit să credem că în toate țările se folosește același procedeu, de multe ori și în aceeași țară procedeele diferă de la un oraș la altul, de la o școală la alta.

De exemplu sunt diferențe majore între școlile din Shanghai și Beijing, cea dintâi fiind un oraș din sud-estul Chinei cu ieșire la ocean, cealaltă situată în nord-est, ambele având climate diferite.

Acest lucru este normal deoarece nu se poate trata o boală în același fel, pentru că simptomele bolilor vor fi produse de alți factori în zonele umede decât în zonele uscate, zonele înalte și joase, reci și calde, și așa mai departe.

Și Hippocrate vorbea despre acest lucru într-una din lucrările lui.

Fiecare metodă folosită în prezent provine dintr-una din metodele/școlile antice:

Școala Chinezească: Jiaofa/Baguanfa, face parte din medicina tradițională chinezească, se bazează pe cunoașterea și folosirea meridianelor.
În funcție de afecțiuni se folosesc diferite tipuri de terapie cu vacuum.

Școala Indiană: Marma, nu este nici ea de sine stătătoare ci face parte din medicina Ayurvedică, se bazează în special pe masaj, dar folosește și terapia cu vacuum pe diferite puncte marma.

Școala Arabă: Al-Hijama, de sine stătătoare, medicina sfântă a lui Allah prin Profetul Mohamed, se bazează exclusiv pe folosirea terapiei cu vacuum umede (sângerarea) procedeu împrumutat de la grecii antici și adaptat conform obiceiurilor arabe(musulmane).

Școla Greacă: are rădăcinile în medicina clasică bizantină, se bazează pe cartea doctorului Paulus Aegineta, care a trăit în secolul al VII-lea, și care avea 3 părți:

– prima parte se ocupa cu diferitele tipuri de arsuri
– partea a doua se ocupa cu tăierea venelor,
cu terapia cu vacuum și cu diferitele procedee chirurgicale,
– partea a treia se ocupa cu luxații și rupturi ale oaselor

Pe acea vreme Galenus era considerat cel mai mare expert în acest domeniu și încorpora orice cunoștințe din lumea arabă, greacă, persană care ducea la evoluția medicinei.

Conform tradiției existau 2 forme de știință:
știința sufletului și știința corpului.

Medicina greacă avea 3 ramuri:
– vindecarea cu ajutorul mâinilor și chirurgia
– vindecarea cu ajutorul medicamentelor(plante medicinale)
– vindecare a cu ajutorul dietei