Ţelina verde

Lăsate pe nedrept în umbră de către bulbul plantei, frunzele ţelinei sunt, de fapt, mult mai active din punct de vedere terapeutic decât le­gendara sa rădăcină. Chiar şi în mâncăruri, ţelina verde, proaspăt tocată, dă o aromă şi un gust mai plăcut şi mai puternic decât ră­dăcina. Pe urmă, ca şi leuşteanul, a cărui „verişoară” este, ţelina face parte din familia Apiaceae, frun­zele ei având proprietăţi terapeutice destul de asemănătoare, dar şi unele caracteristici speciale, deloc de neglijat. La fel ca şi leuşteanul, ţelina conţine în frunzele sale uleiuri volatile cu efecte antibiotice, flavone cu acţiune antioxidantă ori clorofilă cu efecte antitumorale şi anti­virale. Pe de altă parte, proprietăţile sale afrodi­siace, dar şi cele anti-îmbă­trânire şi de reglaj hormonal fac din ţelină un remediu redutabil, fără sea­măn în bucă­tărie şi în… farmacie.