
Ţelina verde
Lăsate pe nedrept în umbră de către bulbul plantei, frunzele ţelinei sunt, de fapt, mult mai active din punct de vedere terapeutic decât legendara sa rădăcină. Chiar şi în mâncăruri, ţelina verde, proaspăt tocată, dă o aromă şi un gust mai plăcut şi mai puternic decât rădăcina. Pe urmă, ca şi leuşteanul, a cărui „verişoară” este, ţelina face parte din familia Apiaceae, frunzele ei având proprietăţi terapeutice destul de asemănătoare, dar şi unele caracteristici speciale, deloc de neglijat. La fel ca şi leuşteanul, ţelina conţine în frunzele sale uleiuri volatile cu efecte antibiotice, flavone cu acţiune antioxidantă ori clorofilă cu efecte antitumorale şi antivirale. Pe de altă parte, proprietăţile sale afrodisiace, dar şi cele anti-îmbătrânire şi de reglaj hormonal fac din ţelină un remediu redutabil, fără seamăn în bucătărie şi în… farmacie.