Ceremonialul ceaiului in Japonia Tradițională ne invită la o nouă formă de atenție – arta, simbolul și Zen

În cultura japoneză, orice formă de artă este o “cale” spirituală.

Japonezii numesc ceremonia ceaiului chanoyu, sado, sau chado.

Este un ritual tradiţional cu influenţe din budismul zen, în care ceaiul verde pudră, sau matcha, este preparat ceremonios de către un practicant experimentat şi este servit unui mic grup de invitaţi într-un cadru liniştit.

În esenţa sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.

În cultura japoneză, orice formă de artă este descrisă ca o “cale” spirituală.

În acest sens întâlnim
“calea florilor” (ikebana),
“calea caligrafiei” (shodo),
“calea poeziei” (haiku),
“calea sabiei” (kendo).

Corespondentul pentru chanoyu este chado “calea ceaiului”, aceasta reprezentă o cale spirituală a ceremoniei ceaiului spune doamna Kauzko Diaconu, preşedintele Asociaţiei Nipponica.

“Ceremonia ceaiului este un fel de a trăi, un mod de viaţă. Când se bea ceaiul mişcările corpului trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniştite, pline de calm interior.

Sunt multe feluri de a modela spiritul “calea florilor” ikebana sau shodo “calea caligrafiei”.
Toate acestea sunt şi greu de învăţat.”

Sensei Kazuko Diaconu, fostă Yamaguchi este descendentă dintr-o nobilă familie japoneză.

Doamna Kauzko Diaconu, preşedintele Asociaţiei Nipponica predă ceremonia ceaiului în România de aproape 15 ani.

“Am început să predau ceremonia ceaiului în 1997, atunci erau multe schimbări în societatea românească, fiecare experimenta în felul lui libertatea.
În special tinerii au simţit nevoia de o stabilitate spirituală şi unii au dorit să înveţe despre ceremonia ceaiului.
Acest ritual implică mult respect faţă de ceilalţi. Ceremonia ceaiului este specială, nu trebuie să fie mulţi oameni”
spune doamna Kauzko Diaconu.

La un ritual al ceaiului participanţii poartă kimono, de cele mai multe ori, hainele trebuie să aibă culori simple şi să fie curate.

O deosebită importanţă are felul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, felul în care trebuie să se ţină ceaşca, etc.

Pentru ceremonia ceaiului este nevoie de un Chawan – cană de ceai, un Chakin – şervet din bumbac folosit pentru purificarea cănii de ceai, un Chasen – obiect pentru crearea suspensiei spumante de ceai şi un Chashaku – obiectul pentru măsurarea cantităţii de ceai pudră necesare unei porţii de ceai verde.

În timpul dinastiei Song (1127 – 1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate şi apoi transformate în pulbere (praf).

Acest ceai verde sub formă de pulbere era folosit, în principal, pentru ceremoniile din temple,

dar era in general apreciat pentru gustul său.

Ceaiul a fost folosit în curţile aristocratice
şi în ceremoniile budiste începând cu secolul al XII-lea.

Arta japoneză a ceremoniei ceaiului este o cale spirituală – am urmărit să înțeleg mai bine spiritul acesteia.

Iată o succintă perspectiva asupra Japoniei.

Japonia traditionala este tot atit de departe de imaginatia noastra ca si distanta care ne separa fizic de Tara Soarelui Rasare.

secolul al XI-lea d.Hr., cind in alte parti ale lumii statele erau in curs de formare, gaseste Japonia cu o literatura clasica, intr-un stat unitar si centralizat.

Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole.

Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta,

privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.

Pe plan religios, in secolul al VI-lea d.Hr., in Japonia patrunde budismul.

Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului.

Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistind si astazi, intr-o armonie tipic nipona.

Dupa epocile istorice cunoscute sub numele de Kamakura si Muromachi, Japonia ajunge in pragul dezastrului din cauza de numeroaselor razboaie civile.

In anul 1600 insa, dupa batalia de la Sekigahara, Shögun-ul Tokugawa Ieyasu unifica Japonia si instaureaza pacea feudala pentru aproape trei secole (1603-1868).

Pacea feudala, sinonima cu era Tokugawa (Edo), va marca decisiv cultura si traditia japoneza.

La inceputul acestei perioade istorice (in anul 1639) Shögunul Tokugawa Iemitsu, impune izolarea Japoniei prin ruperea legaturilor cu toate tarile straine.

Japonia renunta astfel la legaturile cu lumea exterioara si se inchide in ea insasi.

Acest efort de repliere interioara reprezinta geneza unei culturi unice ce se caracterizeaza prin introspectie, interiorizare si trairea acuta a temporalitatii.

Conceptul de “Vid” asociat budismului Zen patrunde in toate compartimentele vietii, proiectia sa in cultura japoneza fiind determinanta.

Elementele de arhitectura, eticheta, arta gradinaritului, ceremonia ceaiului, poezia, teatrul urmeaza o cale, “Dö”,
fiind ridicate la nivel de arta printr-o formalizare extrema.

Sărbătorile, ceremoniile, vestimentatia, bucataria specifica,
transpun si transfigureaza
viata de zi cu zi
folosind pentru aceasta o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita in nuanțele sale subtile doar de japonezi.

Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepind cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.

Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona.

Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcusul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime.

Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato.

Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix,

dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.

Profesorul de filozofie Tetsure Watsugi explica aceasta stare de lucruri astfel:

“A aborda o alta cultura este ca si cum ai asista la o piesa de teatru Kabuki, unde ego-ul fiecarui actor este ascuns de o masca.
Cealalta cultura este masca, iar realitatea din spatele mastii este altceva, de origine japoneza.”

Aceasta “realitate din spatele mastii” este sursa limbajului ce se exprimă mai mult prin simboluri.

Ne întoarcem la conceptul de Vid specific budismului Zen
și îl invităm la ceai
intr-o maniera dinamica si atractiva,
invitind si practicantul de arte martiale,
dar si pe oricine doreste sa faca primii pasi in directia cunoasterii de sine prin intermediul Zen-ului folosind cuvintele unui autor aparte – Joe Hyams :

„Cred ca cineva poate invata multe despre Zen din orice activitate in care este angajat, raminind insa constient de reactiile sale interioare.

Esential este exercitiul constant de constientizare, atitudinea de extrema vigilenta a spiritului si de relaxare a corpului.

Aplicarea principiilor Zen elibereaza omul de neliniste, stres si teama de a cistiga sau a pierde”.

Joe Hyams a inceput sa practice artele martiale cu kenpo karate in 1952, fiind unul dintre primii studenti ai lui Ed Parker.
El a studiat jeet kune do cu Bruce Lee, precum si alte opt discipline de arte martiale.
A obtinut centura neagra la karate in 1969, practicind ulterior wing chun.

Parcursul sau martial a fost unul obisnuit: „In primele etape de formare, la fel ca majoritatea practicantilor, mi-am petrecut timpul invatind si perfectionindu-mi tehnicile fizice si miscarile complexe.

Doar ocazional un sifu («instructor») a lasat sa se inteleaga faptul ca mai sint si alte lectii de invatat”.

Treptat insa, devine constient ca, pe linga partea tehnica, artele martiale mai au ceva important de dezvaluit:

„Numai dupa multi ani de antrenament mi-am dat seama ca cel mai profund scop al artelor martiale este acela de a servi drept vehicul pentru dezvoltarea spirituala personala”.

Si astfel, ajutat de profesorii sai, Joe Hyams a descoperit Zen-ul:
„Acest element Zen este reflectat in grade diferite in aikido, judo, karate do, taekwondo, hapkido si jeet kune do, printre altele”.

In cartea Zen in artele martiale, Joe Hyams isi depaseste calitatea de scriitor.

Intr-un mod direct, accesibil si prietenesc, el se prezinta ca “un om oarecare,
care doreste insa
sa-si extinda limitele cunoasterii
si sa descopere mai binele
in lumea in care traieste.”

Ceremonia ceaiului in temple păstrează esențializat acest demers transfigurator ce sacralizeaza viața cu ocazia savurării impreuna a unui simplu ceai.

*****

Surse – Shogun, rfi, www.

Facebook Comments Box

Dr. Florin Bebesel

medic specialist acupunctura, ayurveda, fitoterapie, iridologie, imagistica medicala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *